Istoria ținuturilor Harghitene

Retrospectivă istorică

Istoria județului, atât în vremea în care existau unitățile teritoriale de auto-administrare tradiționale, cât și în vremurile în care aceste teritorii au aparținut altor regiuni, a fost definită de secuime, până în ultima perioadă a erei moderne. Scaunele Secuiești, când împreună, când dezbinați au participat activ la formarea și evoluția evenimentelor, dintre care prezentăm numai cele mai importante.

Istoria Ciucului și Odorheiului este inseparabilă de istoria generală a Secuimii, deoarece amândouă la începuturi erau formate dintr-o suită de mici așezări cu un număr relativ mic de locuitori, fără forța necesară pentru influențarea mersului istoriei. Secuimea - deci și locuitorii acestei zone - a participat la toate războaiele și bătăliile importante ale regilor Ungariei.

Funcțiile în secuime au fost moștenibile în rândul păturii superioare - primorii. După ele a urmat pătura familiilor cu proprietăți mai mici, care erau totuși capabile să trimită călăreți în război - primimpilii. Ultima pătură este reprezentată de cei mai puțin înstăriți, capabili să echipeze numai războinici pedestriani - pixidarii.

Prima bătălie importantă, cu efect asupra istoriei locale a fost bătălia împotriva cumanilor, a oștilor conduși de Regele Sfântul Ladislau. Mărturie acestui fapt stau numeroasele reprezentări pe picturi murale, picturi sau alte decorații bisericești a regelui sfânt și a legendei acestuia. Cea mai frumoasă și bine conservată dintre acestea este pictura murală din peretele nordic și vestic al bisericii din Mugeni.

În secolul al XV.-lea începe perioada de transformări și reconstrucții masive ale bisericilor în stil gotic, având ca prim obiectiv fortificarea acestora, ca reacție la desele incursiuni tătărești. Apar turnurile înalte, puternice care ofereau vizibilitate mărită (de regulă în partea vestică a bisericilor), echipate cu elemente de construcții defensive, specifice cetăților medievale și îngrădirile fortificate ale bisericilor. Biserica din Dârjiu de exemplu nu numai că a fost îngrădită și turnul fortificat, dar întreaga biserică a fost supraînălțată și completată cu elemente defensive.

Secuii au participat și la campaniile regelui-cavaler, Zsigmond (Sigismund), care, cu ocazia campaniei sale antiotomane din Moldova din 1397, a ridicat la rang de scaun comunitatea așezărilor din Casin. De fapt, această perioadă cuprinsă între anii 1366-1427, este perioada formării scaunelor secuiești.

"Hunyadi János (Iancu de Hunedoara) a fost foarte încântat de secui ..." - scrie istoricul Endes Miklós. Dovada acestuia stau numeroase fapte a marelui conducător de oști, de exemplu din donația sa a fost renovată și extinsă biserica veche și mănăstirea de la Șumuleu.

Regele Matei Corvinul a fost cel care a ordonat organizarea primului recensământ (lustrum) în secuime. Tot el este cel care, în 1475 a trimis o oaste de 5000 de secui din Ciuc pentru sprijinirea domnitorului moldovean Ștefan cel Mare în luptele sale antiotomane.

Voievodul Transilvănean Báthori István, care deținea și titlul de conducător suprem al secuilor, a emis taxe asupra acestora în contradicție cu legile de până atunci și cu statutul special al secuimii, care își plăteau dările "în sânge" cum au formulat în protestul înaintat. Ca urmare a protestului secuimii, Regele II. Ulászló a convocat la Odorhei adunarea națională a secuilor, forul suprem legislativ al acestora. (Adunări similare s-au ținut și în Zăbala în 1466, apoi în 1506 la Lutița - după această locul obișnuit al acestor evenimente.) Cea mai importantă adunare fost ținută tot la Lutița, în 1848.

La adunarea națională din 1558 din Turda din nou s-au emis taxe asupra secuimii, ca urmare, în 1562 aceștia s-au răzvrătit împotriva principelui János Zsigmond. Răscoala a fost înăbușită în sânge și la adunarea națională din acelaș an de la Sighișoara Secuimea a fost declarată "domeniu liber al regelui", cu aceasta începând procesul de destrămare a vechii organizări secuiești. Secuimea a fost treptat înglobată în sistemul uniformizat al județelor.

Între timp în Transilvania în cadrul bisericii au câștigat ideile reformate , care, mai ales la presiunea principelui, au câștigat teren și în zona Odorheiului. Ciucul a rămas fidel catolicismului. În primăvara anului 1567, principele a pornit cu oastea împotriva secuilor din scaunul Ciucului, să-i convertească cu forța. În sâmbăta Rusaliilor, conduși de preotul din Joseni, aceștia s-au opus și au învins. De atunci pelerinajul de Rusalii, chiar schimbat între timp - este de fapt și comemorarea acestui eveniment.

După moartea principelui János Zsigmond secuii ajunși în pragul foametei din cauza dărilor exagerate s-au prezentat înarmați la adunarea națională din Teiuși cerând abolirea taxelor, dar noul principe, Báthori István le-a refuzat cererea. Ca urmare secuii din Ciuc și Gheorgheni s-au răzvrătit de câteva ori, dar rămași singuri n-au avut sorți de izbândă.

După alegerea ca rege a Poloniei a lui Báthori mulți dintre secui i-au urmat în războaiele sale, mulți din ei pierind departe de țară. Un episod interesant al acestei aventuri este apariția secuilor în analele suedeze ca războinici neînfricați și deosebit de disciplinați.

Báthori Zsigmond, următorul principe al Transilvanie a ademenit secuii în campaniile sale împotriva turcilor cu promiterea restaurării libertăților acestora. Printre altele secuii din scaunele Odorheiului și Ciucului care au ajuns iobagi din cauza introducerii taxelor au fost dezrobiți .

El a fost urmat de Báthori Endre, ucis de secuii din Sândominic după bătălia pierdută în favoarea lui Mihai Viteazul. Aceasta a fost ca urmare a unei serii de conflicte, parțial la îndemnul lui Mihai Viteazul, care la rândul lui le-a promis restaurarea libertăților și ștergerea taxelor. Ca urmare a greșelilor în lanț a familiei Báthori, secuii s-au alăturat lui Mihai Viteazul, care s-a prezentat lor, conform documentelor vremii, ca generalul împuternicit al împăratului Rudolf al Austriei. Mihai, după ce secuii l-au ajutat în mod decisiv cucerirea Transilvaniei și Moldovei s-a și ținut ce cuvânt, însă drepturile recăștigate au fost revocate în anul 1600.

Principii Báthori Zsigmond, Bocskai István și Bethlen Gábor au restaurat pentru un timp destul de lung vechile drepturi și libertăți, acesta din urmă beneficiind de capacitatea militară crescută a secuimii în urma celor câteva decenii de libertate.

Principele Rákóczi György I. le-a confirmat drepturile secuilor, dar primorii deja au fost cuprinși în categoriile nobilimii, deci vechea organizare socială n-a mai fost restabilită din plin. Conscripțiile vremii cuprind nu numai pe aceștia, dar și pe celelalte două categorii (primimpilii - călăreți și pixidarii - dorobanți).

Rákóczi György al II.-lea a fost foarte favorabil secuilor, care, la rândul lor l-au ajutat mult. El a fost cel care a confirmat privilegiile breslei secuilor din Ciuc și a ridicat cu mult numărul priminpiilor. În 1657 a pornit campania pentru cucerirea tronului Poloniei bazându-se pe trupele secuiești. Ca represalii Poarta Otomană a ordonat un atac devastator în Secuime în anul 1661.

În august 1690 au ajuns în Transilvania trupele lui Thököly Imre, care, cu ajutorul secuilor a învins trupele imperiale austriece.

În 1691, odată cu "Diploma Leopoldinum" Transilvania ajunge sub dominația Imperiului Habsburgic. Toate deciziile importante - inclusiv cele care până la această dată au fost privilegiile comunităților secuiești - de la această dată se iau la Viena sau în cel mai bun caz de cancelaria guvernatorului austriac al provinciei - Gubernium - din Sibiu.

Între 14-15 februarie 1694 tătarii din Crimeea intră prin pasul Ghimeșului în Ciuc, devastează tot Ciucul de Sus și iau ca prizonieri sau măcelăresc locuitorii luați prin surprindere.

În 1700 Secuimea este iarăși sub jurisdicția Imperiului Habsburgic, taxele noi emise duc iarăși populația mult încercată în pragul foametei.

Secuii care au sprijinit mișcarea revoluționară și de eliberare a lui Rákóczi Ferenc al II-lea pierd câteva bătălii importante. Pe tot cuprinsul luptelor regiunea își schimbă stăpânul de căteva ori, pierderile suferite fiind importante.

În 1710, o dată cu stabilizarea dominației Habsburgice este numit în Miercurea-Ciuc generalul Steinwille, care, printre altele reconstruiește Cetatea Mikó în forma pe care o cunoaștem și azi.

Perioada de dominație Habsburgică, pe lângă multiplele sale efecte negative a avut și câteva efecte benefice. Una din aceste efecte este vizibilă și azi, majoritatea bisericilor din zonă și-au căpătat forma actuală în această perioadă. Elementele de stil baroc, majoritatea picturilor votive, altarele, chiar și unele biserici datează din aceste secole.

Urcarea pe tron a împărătesei Maria Theresa a fost primită în Secuime cu încredere, dar odată cu începerea războiului de șapte ani în 1742 perioada de relaxare de la începutul domniei a fost brusc întreruptă de revenirea la organizarea strictă pe criterii militare, mulți din tinerii din zonă fiind duși în țări îndepărtate ca să servească interesele militare ale Imperiului.

În 1749 Maria Theresa reconfirmă privilegiile tipografiei mănăstirii franciscane din Șumuleu.

Cel mai important eveniment al acestei perioade este începerea organizării batalioanelor grănicerești din secuime după modelul austriac în anul 1760. După mișcările revoluționare de la începutul secolului secuii au fost dezarmați de autoritățile austriece, privilegiile lor ("libertățile secuiești") îngrădite sau chiar suspendate. Apărarea granițelor a fost asigurată de trupe de mercenari din afara Secuimii, care, pe lângă costurile ridicate nu au putut suplini protecția oferită în prealabil de secui, care își apărau nu numai granițele țării, ci și propriile familii, gospodării. Soluția la îndemână era reorganizarea apărării granițelor bazată pe forța secuimii. Dar armata imperială a ignorat sistemul străvechi, și a vrut să introducă un nou sistem, bazat pe înglobarea completă a trupelor de grăniceri în sistemul militar austriac, de la limba de instrucție până la statutul juridic al zonei, sistem aplicat peste tot în imperiu. Trupele nou create urmau să fie conduse de ofițeri austrieci și urmau să fie folosite pe tot teritoriul imperiului, nu numai pe teritoriul Secuimii. Aceste idei noi nu erau compatibile cu tradițiile, modul de viață, economia zonei. Drept urmare secuii s-au răzvrătit, și s-au adunat la Siculeni, unde, în ziua de 6 ianuarie 1764 au fost căsăpiți de armata austriacă. Evenimentul a intrat în istorie sub numele de SICULICIDIVM, comemorat de monumentul din Siculeni. În urma evenimentelor de atunci un număr mare de secui au trecut munții, stabilindu-se în Moldova și Bucovina.

În ședința din 11-12 octombrie 1784 a scaunelor secuiești ia ființă județul Ciucului și Odorheiului - prima formațiune care prefigurează organizarea teritorială de azi. Stema noului județ este combinația dintre stemele vechi ale scaunelor Odorheiului și Ciucului.

În anul 1819 se construiește primul drum pavat dintre Miercurea-Ciuc și Odorhei, respectiv Sânmartin, necesar îmbunătățirii circulației poștei imperiale.

Evenimentele din secolul al XIX.-lea din Secuime urmează tiparele din restul țării, evenimentul principal fiind revoluția și lupta pentru independență din 1848-49. Secuii au jucat un rol important în evenimentele de atunci.

După 1849 presiunea imperiului Habsburgic slăbește considerabil, urmează o perioadă de relaxare, de dezvoltare, care însă nu atinge cotele văzute în restul Transilvaniei. Aceste aproape două secole negre, care s-au încheiat abia în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, au avut ca rezultat o importantă rămânere în urmă a regiunii, care nu a putut beneficia nici măcar de perioada de dezvoltare explozivă de nivel european cunoscută de restul țării în perioada dualismului. Abia în ultimii ani ai secolului, o dată cu construirea căilor ferate ce traversează zona, Secuimea începe să se dezvolte într-un ritm considerabil.

Această perioadă zbuciumată a fost urmată de perioada marcată de primul război mondial și tratatele de pace care marchează până în zilele noastre istoria Europei Centrale și de Est.