Regiunile istorice din județ

Ghimeș (Gyimes)

Prima atestare documentară a numelui "Gyimes" sub forma "Ghemes" datează din 1677. În 1626 principele Bethlen Gábor a construit o cetate și o vamă la granița cu Moldova. Ruinele acesteia - nu se știe din ce cauză - sunt cunoscute azi ca Cetatea Rákóczi. Probabil primele așezări au apărut tocmai legate de aceste construcții. Primele date sigure despre locuitori apar într-o conscripție din 1721 care conține date despre 19 familii. Pentru originea numelui "Gyimes" există mai multe teorii, cea mai probabilă este legătura dintre numele cerbului carpatin "gim", deci este denumirea unui loc, unde sunt mulți cerbi. După lingvistul Czirbusz Géza (Erdély, 1908.141), este de origine gotică, provine din cuvântul "gaumjan" - loc de observație. Trotuș înseamnă "tatáros" - loc de unde vin tătarii. Prima atestare documentară provine dintr-un document din 1466. "Trotuș" este o denumire de apă de origine maghiară. Cuvântul "Lok" este de origine slavă, cu sensul de loc plat de lîngă pârâu, luncă. Denumirea "Gyimes-Loka" apare prima oară în 1701.

Valea Trotușului până la defileul Ghimeșului este de aproximativ 650 km2. Trotușul izvorăște de sub Vârful Viscol (Szellő-hegy 1496 m).

Valea Ghimeșului (Lunca de Sus și Lunca de Jos) are o suprafață de 201,5 km2, și o populație de 8.958 suflete. Valea este străbătută de DN 12A, distanța dintre Miercurea-Ciuc și Defileul Ghimeșului este de 50 de km. Calea ferată Miercurea-Ciuc - Ghimeș a fost inaugurată la 18 octombrie 1897.

Dinspre Miercurea-Ciuc ajungem în Ghimeș dinspre Frumoasa, trecând pasul de sub vârful Viscol. Dedesubt începe valea Trotușului, cu așezările ceangăiești înșirate în vale și în văile pâraielor afluente. Tradiția spune că prima așezare a fost pe teritoriul actualului Ghimeș-Făget.

Din punct de vedere administrativ Valea Ghimeșului cuprinde trei comune: Lunca de Sus (Gyimesfelsőlok), Lunca de Jos (Gyimesközéplok) și Ghimeș-Făget (Gyimesbükk - aparține de județul Bacău). Populația de etnie maghiară de aici se autodenumește "ceangăi din Ghimeș" pentru a face diferența dintre ei și cei din Moldova.

Arabilul fiind insuficient, viața de aici se bazează pe creșterea animalelor, păstorit, prelucrarea lemnului și mica industrie artizanală. Pășunile montane s-au format treptat, cu exploatarea pădurilor. O caracteristică a stilului de viață ceangăiesc este diferența dintre stilul de viață de iarnă și de vară. Pe la mijlocul primăverii se mută cu animalele în colibe, sus pe pășunile montane, iar toamna, în jurul zilei de Sfântul Mihail se mută înapoi în sat.

În jurul anului 1779 populația Văii Ghimeșului era de numai 550 de persoane. De atunci, încet dar constant numărul populației a crescut la nivelul actual. Structura localităților de aici reflectă această expansiune paralelă cu defrișarea pădurilor. Casele sunt răspândite pe spații mari, având curți spațioase, bine structurate conform stilului de viață de aici. Casele populare sunt o variantă specifică a caselor tipic secuiești. Ceangăii au o identitate bine definită, conștientizată. Majoritatea știu din tradițiile familiei, de unde au venit srămoșii lor pe locurile în care stau acum. Ei se consideră într-un fel "băștinași", orice nou venit este văzut și tratat ca un venetic. Dialectul vorbit este foarte apropiat de dialectul secuiesc din Ciucul de Sus.

Zona are un folclor foarte bogat și aparte. Dansurile populare (se cunosc peste 30 de tipuri de dansuri ceangăiești!), veșmintele, cântecele, povestirile, legendele sunt foarte specifice, unice am putea spune. Instrumentele muzicale specifice, adevăratele "dinastii" de muzicieni sunt vestite și peste hotare.