Calendarul evenimentelor culturale

Monumentul SICULICIDIUM din Siculeni

Monumentul SICULICIDIUM din Siculeni este monument istoric conform Registrului monumentelor județului Harghita (1992). Monumentul executat pe baza planului elaborat de arhitectul Tamás József din Miercurea-Ciuc a fost inaugurat în ziua de 8 octombrie 1905. Pasărea de pe stâlpul central a monumentului este opera renumitului sculptor originar din Ciumani Köllő Miklós, având o anvergură a aripilor de 2,6 m.

Monumentul comemorează masacrul din 7 ianuarie 1764., cînd trupele imperiale austriece au căsăpit peste 200 de secui martiri.

În anul 1891 la propunerea lui Orbán Gyula a luat ființă un comitet de inițiativă care a strâns fondurile necesare construcției. Denumirea monumentului SICULICIDIUM este de fapt un chronosticon, literele convertite în cifre latine dau suma anului masacrului - 1764. Denumirea în latină are semnificația "uciderea secuilor" sau "exterminarea secuilor".

Placa comemorativă conține o descriere sumară a evenimentelor, data sfințirii (1899) și un poem care comemorează fapta secuilor care s-au împotrivit tiraniei și au murit pentru drepturile și libertățile secuilor, lăsând în urma lor un exemplu pentru generațiile care i-au urmat.

Reorganizarea batalioanelor de grăniceri secui după tiparul armatei imperiale austriece a fost ordonată de împărăteasa Maria Theresa în anul 1762. Scopul declarat a fost apărarea granițelor de est ale imperiului, combaterea contrabandei și oprirea bolilor contagioase prin măsuri de carantină regulate. Scopul nedeclarat a fost însă altul - folosirea trupelor secuiești care erau recunoscute pentru dârzenia și vitejia lor pe tot teritoriul imperiului, mai ales în războiul de șapte ani precum și alte războaie, acțiuni militare în vestul Europei. Acest lucru a fost în contradicție cu tradițiile și libertățile secuilor și contrară intereselor locale - astfel bărbații erau luați de la familiile lor pe toată perioada stagiului militar (pe vremea aceea minim 17 ani), făcând imposibilă funcționarea întregii economii a zonei. Pe lângă acestea ei urmau să servească sub conducerea unor ofițeri străini, cu limbă de instrucție și după reguli străine. Tradițional, în schimbul apărării granițelor, care de fapt însemna serviciu militar pe o viață, pe cheltuială proprie secuii erau scutiți de alte poveri, de taxe și de dări, si serveau în afara granițelor Transilvaniei numai în cazuri excepționale, pe cheltuiala regelui sau al principelui. De data aceasta toate aceste drepturi le-au fost respinse. Secuii s-au împotrivit de la început, o serie de incidente premergând evenimentele din anul 1764. Generalii Buccow și Siskovics, după încercările de la început de a convinge secuii au trecut la convingerea cu forța, luând pe rând sistematic, sat cu sat secuimea, înrolând oamenii cu forța. Secuii din ținutul Odorheiului și al Ciucului au fost cei care au opus rezistența cea mai mare, aici încercările repetate au dat greș. În ajunul Crăciunului anului 1763 bărbații din Siculeni au ieșit în pădurile din jurul Păulenilor ca să protesteze împotriva încercărilor de a fi înrolați cu forța. În ziua de 5 ianuarie 1764 a sosit în sat o delegație din Trei Scaune pentru a stabili acțiunile comune. În zorii zilei de 7 ianuarie 1350 de soldați austrieci au înconjurat satul și două tunuri au deschis focul asupra satului adormit. După aceasta soldații au intrat în satul bombardat și au măcelărit pe toți care le-au ieșit în cale. Măcelul s-a încheiat dimineața la orele 9. Acțiunea a fost condusă de generalul mercenar Siskovics și locotenentul-colonel Carato. Cifrele oficiale ale vremii estimează la 200 numărul morților, dar Michael Conrad von Heidendorf, procurorul militar trimis pentru investigarea evenimentelor și pedepsirea "răzvrătiților" a estimat un număr mai mare, indicând cifra probabilă de 400 de morți.

După evenimente mii de secui - unele estimări indică cifre comparabile cu populația a cinci sate secuiești - au plecat peste munți, în Moldova, unde, după câțiva ani, în care unii dintre ei s-au stabilit în satele ceangăiești din Ghimeș și de pe malul Siretului s-au stabilit în Bucovina în cele cinci sate ale secuilor bucovineni. Locuitori acestora, în mai multe valuri între 1867-1945 s-au întors în Bazinul Carpaților, majoritatea lor stabilindu-se în 1940 în Bacica, apoi în 1944 în Ungaria. Urmașii lor trăiesc azi de la Deva până la satele din împrejurimile Budapestei în mai multe grupuri mici.

Evenimentele de atunci, precum și soarta comunităților de secui care au trecut munții au o literatură foarte bogată, fiind subiectul a multor tratate de istorie dar și de romane, nuvele, poezii.