Ținutul Odorheiului

Bisericani (Székelyszentlélek)

Este cea mai veche așezare a Nicăului de Sus. De aici putem vizita celelalte așezări din zona Nicăului. Drumul 13A trece prin partea vestică a comunei, în fața școlii, bisericii romano-catolică și muzeului.

Biserica romano-catolică

Se înalță pe câmpia de la stânga drumului județean 13A. A fost construită în evul mediu, pe la sfârșitul secolului al 13-lea (după datele furnizate de Orbán Balázs și Entz Géza), de-a lungul secolelor a suferit mai multe reconstrucții. Biserica este înconjurată de un zid de piatră. Cele trei altare precum și mobilierul bisericii au fost făcute în 1949.

Muzeul local

Se află lângă biserica romano-catolică, pe partea stângă a drumului județean 13A, cam la 100 metri spre nord de podul care trece peste râul Nicău. A fost înființat în luna mai 1977, fiind rezultatul muncii de colecționar a profesorului de literatură Balázsi Dénes. Micul muzeu al satului păstrează și prezintă tradițiile folclorice ale Nicăului de Sus, aici fiind adunate aproximativ 700 de obiecte diferite din vechile gospodării. Poarta secuiească aflată la intrarea în muzeu, datează din 1848., a fost proprietatea gospodarului László Ferenc din Morăreni. Casa secuiească a fost construită în anii 50 ai secolului al XIX-lea. Are trei încăperi, două camere și o cămăruță.