Ținutul Ciucului

Bârzava (Csíkborzsova)

Localitatea aparține comunei Frumoasa. Se află între Nicolești (Csíkszentmiklós) și Delnița (Delne), la o altitudine dintre 760-770 m între dealurile Ciceu și Câmpul Mare. Se poate vizita de pe DN 12 prin Delnița (din apropierea capelei Sf. Ioan 2 km), respectiv de la stația de autobuz aflată la nord-est de aceasta (500 m). Se află la 11 km de Miercurea-Ciuc. Denumirea vine din cuvântul slav "borzava": "bor" înseamnă brad, "zava" - cătun, localitate mică. O altă opinie ar fi că la origine "bor" înseamnă acrișor, sau că numele înseamnă "proprietatea lui Bors" . Orbán Balázs amintește, că satul este bogat în ape minerale cu gust acrișor.

În zona de est a satului au fost băi cu ape minerale. După datină satul s-a dezvoltat în jurul a trei izvoare de ape minerale: fântânile familiei Erőss, a familiei Balogh și fântâna "Csorgó". La sud satul este străjuit de dealul numit "Ciceu" (712 m). În sat există o carieră de dolomită.

Capela romano-catolică este înălțată în locul numit "Grădina Capelei". Prima capelă de lemn a fost înălțată de familia Egri în 1792, apoi, între anii 1794-1821 a fost înălțată capela de piatră. Turnul capelei datează din 1841-42. Istoricul Pál-Antal Sándor a propus deschiderea unui șantier arheologic în zona capelei. Biserica nouă a fost construită între 1940-1950. Din punct de vedere bisericesc aparține parohiei Nicolești.

Băile Bârzava s-au aflat în mijlocul unei mici păduri de brazi, la 2,5 km est de vatra satului. Apele minerale sulfuroase, cu mineralizare totală de 1.331,02 mg/l au fost vestite pentru puterile lor curative. În anii 1850 au fost tratate cu apele minerale de aici diferite afecțiuni ale pielii, afecțiuni ale articulațiilor, reumatismul. În anul 1896 s-au construit băile foarte solicitate de cei cu afecțiunile sistemului respirator, dar în timpul primului război mondial mica stațiune a fost distrusă și nu a mai fost reconstruită. Apele minerale ale izvoarelor de aici sunt și acum populare în rândul localnicilor.