Ținutul Ciucului

Misentea (Csíkmindszent)

Vatra satului este în valea pârâului Misentea la 8 km de Miercurea-Ciuc, pe traseul DJ 123B, la altitudinea medie de 758 m. Este una din cele mai vechi așezări din Ciuc, datând din secolele XII-XIII. Mult timp comună de sine stătătoare, la ora actuală, împreună cu satele ce-i aparțin (Hosasău, Fitod și Leliceni) este subordonată comunei Sâncrăieni. În ianuarie 1992 a avut 1209 de locuitori.

Biserica romano-catolică este declarată monument, este biserică fortificată, caracteristică zonei Ciucului.

Placa comemorativă a pictorului Nagy István aflată în centrul satului, pe clădirea care se află pe locul casei părintești este opera sculptorului Ferencz Ernő (1973).

Fitod (Fitód)

Situat 3 km la est de Miercurea-Ciuc, la poalele vârfului Șumuleul Mare (1035 m) în valea pârâului Fitod (sau Hosasău) aparține comunei Sâncrăieni.

Apele minerale de aici sunt menționate în numeroase lucrări, de exemplu Benkő Károly (1853), scrie despre ele, că "cele din nord sunt lăptoase, dar bune la gust", iar cele din sud "sunt bune la băut, dar conțin mult sulf și fier".

Hosasău (Hosszúaszó)

Cătun montan în valea pârâului cu același nume, la 6,3 km de Fitod prin valea pârâului pe drum forestier, sau 11 km prin DJ 123C prin Potiond - Armășeni pe un drum comunal de categorie inferioară. Benkő Károly (1853) amintește băile de aici cu o apă foarte bogată în bicarbonați "foarte bun de servit cu vin, rezistent la transport chiar și în sticle fără dop, fără să se piardă gazul."

Capela Xántus se află la mijlocul distanței dintre Fitod și Hosasău, la marginea pădurii de brazi, în valea pârâului Hosasău. Este un loc de comemorare a ultimei invazii tătărești, fiind înălțat în locul în care judecătorul regal al Scaunului Ciucului, Xántus Keresztes a căzut în bătălia cu invadatorii. Capela, aflată în ruine, a fost restaurată în anul 1990.

În 1933 un grup de turiști - majoritatea din Miercurea-Ciuc - a înălțat lângă ruine un monument care amintea trecătorilor victoria repurtată de oastea secuiască în 1694. asupra tătarilor. Xántus Keresztes a fost înmormântat tot aici. Tradiția spune, că însăși conacul lui a fost în apropiere, ruinele pot fi văzute și acum vizavi, pe creasta muntelui "Libidáré" (sau "Szekő").

Capela din cătun, construită în 1494 de contele Lázár András din Lăzarea a fost multă vreme în paragină, azi este de asemenea restaurată.

Cătunul datează de asemenea din secolul al XV-lea, dar a fost devastat de tătari cu ocazia invaziei din 1694. Rămășițele cătunului au fost rase de pe fața pământului un deceniu mai târziu, de trupele austriece ale coloneilor Acton și Graven. Cătunul a fost repopulat încet, în 1910 avea 116 locuitori, în 1969 67. În 1971 a început demolarea sistematică a cătunului, locuitorii mutându-se la Misentea. La recensământul din 1992 avea 1 locuitor permanent. Dar tendința de repopulare începuse, încă din ultimii ani ai deceniului 1980 mulți au cumpărat casele aflate în paragină, sau și-au construit case de vacanță. Clima blândă, apele minerale excelente, aerul sănătos constituie o mare atracție pentru micul cătun nu demult condamnat la dispariție.