Ținutul Ciucului

Sâncrăieni (Csíkszentkirály)

Prima comună a Ciucului de Jos, spre sud după Miercurea-Ciuc. Vatra satului se află în lunca Oltului și pe prima terasă a acestuia, pe traseul DN 12 și DJ 123A, la 8 km sud de Miercurea-Ciuc. În 1992 avea 2.429 locuitiri. Satele care aparțin comunei sunt: Leliceni (Csíkszentlélek), Misentea (Csíkmindszent), Sântimbru (Csíkszentimre), Sântimbru-Băi (Szentimrei Büdösfürdő), Fitod (Fitód), Hosasău (Hosszúaszó). Locuitorii satului sunt vestiți pietrari și producători iscusiți ai țesăturilor din lână.

Satul a fost un centru de producere a pietrelor de moară, avea fabrici de hârtie, gatere, fabrici de cherestea, de țiglă, instalații de prelucrare a lânei, localnicii erau căruțași vestiți. Azi are fabrică de parchetă și butoaie din lemn, două stații de îmbuteliere a apei minerale Kraiten Harghita (pe partea stângă a drumului la ieșirea dinspre Sânsimion) și Perla Harghitei (lângă stația de cale ferată). Aici sunt cele mai bogate zăcăminte de apă minerală din Ciuc.

În cariera satului, în urma unei explozii a fost găsit, în 1954 tezaurul dacic de la Sâncrăieni. Cele 14 piese de argint sunt azi expuse în Muzeul Național de Istorie din București, Muzeul Secuiesc al Ciucului având în tezaur o copie fidelă a acestuia.

Biserica romano-catolică este declarată monument conform registrului monumentelor ale județului Harghita din 1992. Biserica actuală a fost construită în secolul al XV-lea, păstrând numeroase elemente din biserica anterioară construită în stil roman. Biserica a fost supraînălțată în anii 1759-1773. Cu această ocazie a fost înlocuit altarul vechi, din componența căruia făcea parte pictura din secolul al XV-lea cunoscută azi ca "Madona din Sâncrăieni" aflată în tezaurul Muzeului Secuiesc al Ciucului.

Capela Cimitirului sau Capela Domnului este de asemenea declarată monument conform registrului monumentelor ale județului Harghita din 1992. Construcția, în stil baroc, păstrează elementele unei construcții mai vechi. Ușa de intrare, cu încadrament din piatră sculptată, realizată în stil gotic poartă inscripția 1528. Cîpâlna, multă vreme în paragină, a fost renovată în 1866.

Zona de protecția naturii Borsáros se află pe malul drept al Oltului, la altitudinea de 651 m în stânga drumului spre Sânsimion, în lungime de 1 km, având o lățime de 50-200 m. Este o mlaștină tipică creată de 103 izvoare de ape minerale hipotermale. Găzduiește o serie de plante relicve din perioada ultimei glaciațiuni, din care amintim: mesteacănul pitic (Betula humilis), Saxifraga hirculus , planta insectivoră roua cerului cu frunze înguste (Drosera angelica), floarea cenușie (Ligularia sibirica). Este cel mai sudic loc de vegetație cunoscut pentru muschiul de tundră (Meesea hexasticha) de pe glob. Este locul cel mai bogat în izvoare de pe minerale din Europa după datele geologului Kristó András (1980). Din apa izvoarelor s-au format depuneri de limonită în formă de conuri, de aici provine denumirea mlaștinii ("borsár" - "noroiul apei minerale"). Factorii curativi naturali au fost puși în valoare de foarte mult timp, primul bazin fiind construit în 1891.