Odorheiu Secuiesc și Harghita Mădăraș

Trasee din Zetea

Zetea - Fedeliu (870 m) - casele din Fedeliu - drum forestier Brădești - DJ 13A - Satu Mare - Brădești

Marcaj: punct galben (neterminat)

Timp necesar: 7 ore.

Lungimea traseului:21 km.

Diferență de nivel: 470 m

Este un traseu circular, care poate fi parcurs și pe timp de iarnă, pe schiuri.

Punctul de plecare este din Zetea, spre Vf. Fedeliu (870 m). Până la casele din Fedeliu traseul urmează drumul pavat cu piatră, marcat cu punct albastru. După ultima casă ne întoarcem spre dreapta, spre sud, traversăm pârâul Brădești și de aici urmăm traseul drumului forestier Brădești, care, după 6 km ajunge la DN 13A. De aici mai avem de mers 3 km până la Brădești. De aici, prin Târnovița ne întoarcem la Zetea.

Zetea - Harghita Mădărași

Zetea) - Vf. Fedeliu (870 m) - casele din Fedeliu - Cabana Harghita Mădărași

Marcaj: punct albastru.

Timp necesar: 8 ore.

Lungimea traseului:22 km.

Diferență de nivel: 1090 m

Traseu greu și pe timp de vară, iarna este recomandată numai schiorilor tineri, cu experiență.

Punctul de plecare este biserica din Zetea, de unde, trecând peste podul Târnavei Mari după o oră și jumătate de mers spre nord-est ajungem la casele din Fedeliu, apoi, mergând tot spre stânga, la casele din Deșag. De aici, pe o potecă montană după o oră de mers spre est ajungem la traseul nr. 19 din Masivul Harghita, cu marcajul de cruce galbenă. Ne continuăm drumul pe acest traseu spre sud încă un km, până la izvorul "Fambéd" apoi o luăm spre est, în susul văii până la traseul de creastă (traseul nr. 21 - cruce albastră). De aici urmând traseul acestuia ajungem la cabana Harghita Mădărași.

Subcetate - Valea Ivo - Izvoare - Fântânele acoperite - drum pârâu Ivo - Șaua Fertău

Marcaj: linie galbenă.

Timp necesar: 6 ore.

Lungimea traseului: 17 km.

Diferență de nivel: 720 m

Plecare din Subcetate, de la fabrica de cherestea de pe marginea DJ 138 (Zsigmond-telep). Urcăm spre nord-est pe drumul forestier din valea Ivo, prin Izvoare până la Fântâna acoperită nr. 1., de unde o luăm la stânga, pe drumul forestier ce urcă sub Vf. Ivo (1076 m). De aici mai avem aprox. 3 km de mers pe drumul forestier, apoi pe o potecă bine bătătorită până când ajungem pe mica mlaștină din Șaua Fertău.

Valea Ivo - Fântâna acoperită nr.1 - drum forestier Filio - Cabana Harghita Mădăraș

Marcaj: cruce albastră.

Timp necesar: 3 ore.

Lungimea traseului:8 km.

Diferență de nivel: 640 m

Din Valea Ivo pornim spre Fântâna Acoperită nr. 1, apoi urcăm spre est pe drumul forestier Filio pe malul stâng al pârâului. Ultimele trei km reprezintă o urcare abruptă pe serpentine până la casa pădurarilor, de unde urcăm lin 800 m până la cabană.

Zetea - Dealu - Lupeni

Marcaj: punct galben.

Timp necesar: 3 ore.

Lungimea traseului:8,4 km.

Diferență de nivel: 20 m

Traseul este pe un drum pavat, accesibil tot anul, traseu recomandat și începătorilor.