Munții Ciucului

Trasee prin porțiunea centrală a Munților Ciucului

Traseul nr. 6.

Lunca de Jos - pârâul Capelei - Vf. Antal-Șoroc - Vf. Popoiu (1270 m) - Vf. Apahavas (1329 m) - Vf. Nilenc - Mt. Lung (1405 m) - Vf. Bereș (1413 m) -Vf. Viscolu (1493 m)

Marcaj: fără marcaj, în zona Vf. Viscolu linie roșie.

Distanța de parcurs: 27 km.

Lungimea traseului: 9-10 ore.

Diferență de nivel: 700 m.

Legături: cu traseele 1, 7, 8, 9, și 12.

Caracteristici: traseu foarte lung, recomandat numai pentru vară.

Punctul de pornire este Lunca de Jos, pe DN 12/A sau linia CF 501 din stația Tarcău. Plecăm de lângă stația CFR și urcăm pe valea Pârâului Capelei. După aprox. 600 m (10 minute) trecem pârâul și urcăm spre stânga, pe dealul "Ősbarátos" pe poteca care urcă foarte abrupt (25-30°). Prima porțiune, care trece printr-o pășune largă, este cea mai dificilă. După ce ajungem la marginea pădurii urmăm linia lizierei timp de o oră și jumătate, când ajungem la versantul sudic al Vf. Ascuțit (1516 m). Nu urcăm pe vârf, ci cotim larg spre dreapta urmând linia crestei principale, care pe această porțiune devine foarte largă. Drumul în continuare urmărește linia lizierei până în apropierea Vf. Popoiu (1270 m), unde intrăm în pădure. De aici creasta coboară lin spre valea pârâului Rece. La punctul de intersecție a drumului cu pârâul se află câteva căsuțe, și urcă un drum forestier de calitate bună din valea pârâului Boroș. Vf. Apahavas (1329 m) este la sud-est de noi, urmează un urcuș lin de cca. 1 km. Ajungem iar pe creasta principală, încunjurată de văi adânci. Creasta se îngustează în continuare, în zona Vf. Fagul Alb (1307 m) fiind deosebit de îngustă. De aici direcția principală a crestei se schimbă din nord-vest - sud-est în est-vest. Pe porțiunea crestei din jurul Nilenc traseul străbate păduri cu poieni mici pe o distanță de 4 km, la o altitudine medie de 1300 m. La capătul vestic al crestei Nilenc creasta devine foarte sinuoasă și își schimbă direcția în sud-vest - sud. De aici creasta este aproape orizontală în zona Vf. Comiat (1402 m), Mt. Lung (1405 m) și Mt. Bereș (1413 m). Pe versantul nord-vestic al Vf. Petru (1452 m) ne putem răcori cu apa izvoarelor Trotușului. De pe lângă Vf. Viscolul putem vedea valea pârâului Sulița cu localitatea Coșnea. Aici, la capătul traseului nostru, ajungem la traseul nr. 1.

Traseul nr. 7.

Lunca de Sus - Valea Ugra - Kolontos-Bitco (1171 m) - Mt. Drept (1375 m) - Nilenc

Marcaj: fără marcaj.

Distanța de parcurs: 8 km.

Lungimea traseului: 3 ore.

Diferență de nivel: 480 m.

Legături: Traseul nr. 6.

Caracteristici: Practicabil tot anul.

Pornim din fața primăriei din Lunca de Sus (DN 12/A, CF linia 501). După cam 250 m de mers spre sud pe șosea, intrăm în strada ce urcă Valea Ugra aflată pe stânga. Trecem sub calea ferată, apoi, după cimitir urcăm versantul muntelui spre dreapta. Poteca ne duce la vârful pleșuv al muntelui Kolontos-Bitco (1171 m) și pe creasta îngustă care urcă în trepte. De pe Vf. Bitco putem admira valea superioară a Trotușului. După puțin timp ajungem la liziera pădurii care urcă din Valea Lupului. După 2 km creasta se lărgește și poteca o ia spre est spre Muntele Drept (1375 m). Poteca trece prin vârf, un punct de belvedere. De aici mai avem ultima porțiune, care urcă lin spre Colțul Nilenc unde întâlnim traseul nr. 6.

Traseul nr. 8.

Pensiunea "Kishavas" din Frumoasa - DN 12 - lacul de acumulare Frumoasa - valea pârâului Frumoasa - Drumul Fânului - Vf. Fânului (1190 m) - Vf. Viscol (1493 m) - Capătul Pálos - Gozoru Mare (1229 m) - Lazul Roșu - Lacul de acumulare Frumoasa - Pensiunea "Kishavas"

Marcaj: fără marcaj, cu excepția crestei principale (bandă roșie), și printre Vf. Viscolu și Capătul Pálos (cruce roșie).

Distanța de parcurs: 26 km.

Lungimea traseului: 7-8 ore.

Diferență de nivel: 540 m.

Legături: Cu traseele 1 și 6.

Caracteristici: Practicabil în toate anotimpurile pe jos, cu bicicleta, motocicleta, vehicule cu tracțiune integrală.

Una din cele mai frumoase trasee din zona de mijloc a Munților Ciucului, care cu toate că pe porțiuni mari nu există marcaje, este foarte simplu de urmat, sigur pentru toată lumea. Pornim de la Pensiunea "Kishavas" unde putem lăsa mijloacele de transport în condiții de siguranță. La început urmăm drumul forestier de lângă lacul de acumulare. După cam 5 km ajungem la punctul de confluență a pârâurilor care formează pârâul Frumoasa: pârâul Fata și pârâul Îndrăgostiților. Continuăm drumul ce urcă pe creasta dintre cele două văi urcând destul de abrupt spre Vf. Fânului (1190 m). Pe dreapta pe această porțiune ne urmărește liziera pădurii. La punctul numit Motorsirülő întâlnim traseul de creastă. Aici o luăm la dreapta și ne tragem sufletul la poalele Vf. Capătul Frumos (1371 m). După alte 500 m spre stânga coboară drumul spre Coșnea. Noi rămânem pe creastă și în curând ajungem la poalele Vf. Viscolu. Drumul ocolește vârful, dar noi urcăm până la punctul de belvedere pentru a admira priveliștea. La întoarcere putem alege traseul pe care am urcat, sau să ne continuăm drumul pe creastă până la punctul numit Capătul Pálos. Aici putem găsi răzleț câte o cruce roșie, marcajul traseului ce duce la Șumuleu. După câteva minute de mers ajungem la Vf. Piricica (1292 m), dar nu escaladăm vârful, ci o luăm spre dreapta pe un drum forestier care ne duce până la Gozorul Mare, aflat la 7 km de aici. Coborâm pe versantul abrupt al Lazului Roșu pe drumul forestier al pârâului Frumoasa, apoi pe șosea.

Traseul nr. 9.

Miercurea-Ciuc - Șumuleu - Cioboteni - pârâul Șumuleului - Bucheghieșul Mare (1078m) - Vf. Lui Alexandru (1174 m) - Vf Înalt (Coloș) (1246 m) - Vf. Piricica (1292 m) - Vf. Viscolu (1494 m)

Marcaj: cruce roșie (cu porțiuni lipsă).

Distanța de parcurs: 21 km.

Lungimea traseului: 6-7 ore.

Diferență de nivel: 844 m.

Legături: cu traseele 1, 6 și 8.

Caracteristici: Traseu de vară.

Pornim din centrul orașului Miercurea-Ciuc. Lângă Liceul Márton Áron o luăm spre dreapta, pe str. Szék, și după 2 km ajungem la Biserica din Șumuleu. Urcăm paralel cu pârâul Șumuleului spre Șoimeni. După ce ieșim din sat, urmăm traseul drumului forestier în stare bună. La 1 km după ultimele case trecem pe lângă un izvor cu ape minerale foarte gustoase. După încă un km întâlnim un alt izvor, de această dată chiar pe marginea șoselei. Merită să ne aprovizionăm din ele, sunt cele mai bune izvoare de pe traseu. Următoarele 4 km le parcurgem în valea pârâului Șumuleului până la punctul în care se termină drumul forestier. De aici mergem pe un drum nepavat care urcă prin valea afluentului din dreapta a pârâului printr-o pădure deasă. Pădurea se termină chiar sub Vf. Buchiegheșul Mare. De aici continuăm drumul pe creasta îngustă care duce spre Vf. Vașond. Aici se întâlnesc cu traseul nostru drumurile care vin de pe Șumuleul Mare, Creasta Șărmașul Mare și drumul care urcă de la "Háromkút feje" (1073 m). Ne continuăm drumul spre nord pe creasta sinuoasă până la Vf. Lui Alexandru (1170 m). Aici poteca turistică se bifurcă. Una din variante urcă spre vârf, cealaltă ocolește vârful spre est spre Vf. Înalt (Coloș) (1246 m) aflat la 3 km. După aceasta creasta devine îngustă și cotește simțitor spre est. Ocolește Vf. Piricica (1292 m) dinspre nord, întâlnindu-se cu traseul nr. 8. De aici mai avem numai 2 km de mers până la Traseul nr. 1 care urcă versantul sud-vestic al vârfului Viscolul. Ca o încununare firească a traseului putem urca pe vârf, să admirăm priveliștea deosebită.

Traseul nr. 10.

Bancu - pârâul Bisericii - Băile Adorján - Vf. Havas (1253 m) - Vf. Uriaș (1297 m) - Capela Maica Domnului - Ciucsâgeorgiu

Marcaj: punct roșu (cu porțiuni lipsă).

Distanța de parcurs: 12 km +1,5 km până la Băile Adorján

Lungimea traseului: 4-6 ore.

Diferență de nivel: 560 m.

Caracteristici: Recomandat numai pe timp de vară.

Pornim de la biserica din Bancu pe lângă pârâul Bisericii. După 2 km ajungem la o intersecție de drumuri. Dacă vrem să vizităm Băile Adorján, alegem drumul spre stânga care urcă oblic cam 700 m. La marginea superioară a fâneței, pe malul stâng pârâului întâlnim primul izvor care aparține de băile de odinioară. Puțin mai sus putem vedea ruinele clădirii băilor. Clădirea a fost demolată în 1990 de locuitorii din Bancu în urma unor neînțelegeri avute cu Primăria! Ne întoarcem la intersecție și urcăm mai departe pe valea pârâului pe versantul nordic al dealului Maj (969 m). La marginea pădurii drumul devine din ce în ce mai abrupt și după 2 km ajungem la poiana de pe creastă. Ne tragem sufletul, apoi continuăm drumul cotind spre nord, începând urcușul lung spre Vf. Havas. Drumul de 1 km duce printr-o pădure deasă până la vârf (1253 m), iar după un alt km ajungem la Vf. Uriaș. (1297 m). Sub Vf. Uriaș drumul se bifurcă: în dreapta întâlnim traseul de creastă, sub Mt. Corocea (1193 m) - Traseul nr. 1. - în stânga traseul nostru coboară spre capela Maicii Domnului din Ciucsângeorgiu. Prima parte a drumului trece printr-o pădure deasă de brazi, apoi pe 2 km pe poieni și fânețe până la capelă. Acolo avem posibilitatea să admirăm panorama satelor din valea Fișag și a bazinului Ciucului de Jos.