Miercurea Ciuc

Miercurea-Ciuc (Csíkszereda)

Miercurea-Ciuc s-a format în vecinătatea localităților deja existente: Șumuleu (1333), Toplița-Ciuc și Jigodin (sec. XII-XII.) pe locul unde se țineau târgurile în zilele de miercuri - de unde vine și denumirea orașului.

Primul document autentic cunoscut care atestă existența orașului ca "oraș de câmpie" este scrisoarea de privilegii eliberată de regina Izabella, mama lui János Zsigmond, Principele Transilvaniei, datată la 5 august 1558, în care scutește locuitorii orașului de biruri în afara birurilor cuvenite Porții otomane.

Construirea cetății Mikó începe la 26 aprilie 1623 din ordinul lui Hidvégi Mikó Ferenc (1585-1635), consilier al principelui Bethlen Gábor, diplomat, cronicar, căpitan al scaunului Ciuc. Cetatea este reconstruită în forma actuală între anii 1714-1716 sub conducerea generalului imperial Steinwille, așa cum atestă și inscripția în piatră așezată deasupra porții de intrare a cetății.

La Șumuleu din anul 1630 a funcționat un gimnaziu franciscan, iar din anul 1676 tipografia monahului franciscan Johannes Kájoni.

În conscripția din 1643 figurează 44 capi de familii, 108 persoane, 25 nume de familii. Primele comunități profesionale s-au format după anul 1649, breasla cizmarilor fiind consemnată în scrisoarea de privilegii emisă de Rákóczi Zsigmond la 4 noiembrie 1649.

În anul 1661 trupele turco-tătare conduse de Ali, pașă de Timișoara devastează Ciucul ca pedeapsă pentru participarea la expediția militară împotriva Poloniei condusă de Rákóczi György al II-lea fără acordul Porții. Despre atacul împotriva orașului ne informează vestitul călător și istoriograf turc Evlia Cselebi, ca martor ocular al evenimentelor, iar Kájoni consemnează: "Păgânii ... au jefuit tot Ciucul".

În anii 1650, 1665, 1677 și 1707 în Miercurea-Ciuc s-au ținut sfaturile generale ale scaunului Ciucului, prilej de comunicare a hotărârilor, constituțiilor acesteia. În ședința din 1707 s-a hotârât trimiterea, împreună cu vecinii din Trei Scaune (act. jud. Covasna) unui sol comun la principele Rákóczi Ferenc I., conducătorul luptei antihabsburgice. Conform recensământului din 1721 în oraș au existat 49 gospodării și în jur de 250 suflete, în 1755, în timpul construirii bisericii romano-catolice acest număr ridicându-se la 450.

Teleki József, în jurnalul său de călătorie menționează că în Miercurea- Ciuc în anul 1799 erau 83 de case.

Bem, generalul revoluției pașoptiste numește în fruntea trupelor din Secuime pe Gáll Sándor, cu reședința în cetatea Mikó. Acesta trimite în tabăra revoluționară mai multe batalioane formate aici.

În anul 1849 vizitează orașul și poetul revoluției, Petőfi Sándor, care în scrisoarea trimisă soției sale, Julia, scrie: "Împrejurimile Miercurea-Ciucului și a Târgului Secuiesc sunt minunate".

Începând din mijlocul secolului al XIX-lea au fost anexate orașului: Martonfalva, Csütörtökfalva (1891), iar în 1920 Jigodin, în 1959 Șumuleu și Toplița-Ciuc.

În anul 1878 Miercurea-Ciuc a devenit reședința județului Ciuc.

Calea ferată dată în folosință la 5 aprilie 1897 a adus schimbări radicale în dezvoltarea orașului. Se înființează unități industriale de prelucrarea lemnului, de industrie ușoară și de construcții de mașini. În anul 1888 se reconstruiește spitalul, în 1898 se termină construcția clădirii Primăriei, iar în 1911 clădirea actualului Liceul Márton Áron în care se mută școala medie înființată în Șumuleu în 1630.

În anul 1910 au trăit în oraș 3701 persoane, iar în anul 1930 Miercurea-Ciuc avea 4807 locuitori.

Miercurea-Ciuc și după cel de al II-lea război mondial a rămas centrul regiunii, în 1968 devenind reședința județului Harghita. De la această dată s-a intensificat industrializarea forțată a orașului, ducând la modificări semnificative în structura populației orașului. Conform datelor recensământului din 7 ianuarie 1992 populația orașului este de 46029 persoane.

Din planul orașului amintind de litera T pe vremea lui Orbán Balázs în zilele noastre a rămas doar partea orizontală, adică strada Petőfi cât de cât în forma veche. Majoritatea clădirilor din str. Petőfi au fost construite la sfârșitul secolului XIX. sau la începutul secolului XX. Clădirile vechi din strada Florilor au fost demolate în anii 1980-1989.

Dintre cele mai importante clădiri civile ale orașului amintim cetatea Mikó, construită în 1623, spitalul ORL (care a fost construită original ca sediu al comandamentului trupelor de grăniceri) și spitalul de boli contagioase, amândouă construite pe la sfârșitul anilor 1700. Clădirea Primăriei a fost construită în 1888 și aici a funcționat sediul județului Ciuc. După revoluția din 1848 s-a construit spitalul vechi aflat lângă cetatea Mikó. Palatul Justiției a fost construit în 1905, iar Liceul Márton Áron s-a dat în folosință în 1911. Pe timpul celui de al doilea război mondial s-a construit Hotelul Harghita (astăzi aparține Jandarmeriei) iar între cele două războaie mondiale clădirea Băncii Naționale. Casa de Cultură Municipală a fost construită în 1963, patinoarul artificial Vákár Lajos în 1970, Spitalul Județean și Policlinica în 1972, Galeria Nagy Imre în 1973, clădirea Consiliului Județean, Casa de Cultură a Sindicatelor și Universității Sapientia în 1986.

Cele mai importante construcții din oraș sunt biserica catolică din strada Florilor construită în 1758 și complexul din Șumuleu, compus din mănăstirea din secolul al XVII.-lea, școala și biserica din secolul al XIX.-lea, Bisericile ortodoxă și greco-catolică din centrul construite în secolul al XX.-lea.

Avansarea localității la rangul de sediu al Județului Ciuc (1876) a adus după sine stabilirea în oraș a unei pături de intelectuali, mai ales avocați. În anii 1870 s-a înființat o școală superioară populară și o școală superioară de agricultură. Din anul 1880 funcționează în oraș și un gimnaziu de fete.

Azi orașul a devenit un centru de învățământ important, fiind totodată și un centru universitar. Cea mai importantă instituție de învățământ din oraș este Liceul Márton Áron, cu o tradiție de peste 400 de ani, care s-a mutat în oraș în 1911 din Șumuleu o dată cu construirea clădirii actuale. Liceul de limba română poartă numele lui Octavian Goga. Totodată orașul este și un centru al artelor plastice maghiare din Transilvania, aproape 50 de artiști plastici cunoscut trăiesc în oraș.

Muzeul Secuiesc al Ciucului are colecții etnografice, de carte veche, arheologice, de artă plastică și de științele naturi foarte valoroase. Galeriile Nagy Imre reprezintă o valoare deosebită pe această paletă bogată.

Primul ziar apărut aici este "Hadi Lap" (1849), urmat de "Székelyföld" (1881-1885), "Csíki Lapok" (1888-1944), "Csíki Néplap" (1931-1944) precum și revista "Csíki Gazda" (1886?-1914?). După cel de al doilea război mondial în oraș au apărut mai multe publicații, dintre care cele mai importante sunt "Hargita" (1968-1989), "Informația Hanghitei" (1968-1989), "Hargita Népe" (1989-) și "Adevărul Hanghitei" (1989-). Din 1997 reapare "Székelyföld", revista culturală a Secuimii.

După 1989 în oraș au luat ființă mai multe edituri (Alutus, Pallas-Akadémia, Pro-Print).

Mai mulți oameni de seamă și-au legat numele de numele orașului, cum sunt Kájoni János (P. Joannes Kájoni), Ábrahám Ambrus profesor de științele naturii, Molnár József (sec. XIX.), medicii Hirsch Hugó și Nagy András, etnograful Kovács Dénes, geologul și profesorul Kristó András, episcopul Márton Áron, pictorul Nagy Imre, cei doi Nagy István, pictorul și dirijorul, profesorul universitar, istoricul Pataki József, dirijorul și profesorul de muzică Sarkadi Elek, muzicologul Sárosi Bálint, pictorul Szopos Sándor, sociologul și profesorul universitar Venczel József și mulți alții.