Cu toții am pățit-o. Cauți cheile prin toată casa, intri într-o cameră și uiți de ce, sau îți scapă un nume important. De cele mai multe ori, sunt momente banale, dar uneori pot ascunde o problemă serioasă. Hai să vedem când uitarea e normală și când ar trebui să te îngrijoreze.
De ce uităm, de fapt?
Capacitatea noastră de a memora depinde mult de atenție și concentrare. Iar acestea pot fi afectate de o mulțime de factori. Oboseala, somnul de proastă calitate, stresul cronic sau chiar anumite medicamente pot juca feste memoriei. Și da, vârsta își spune cuvântul.
„Pe măsură ce înaintăm în vârstă, este firesc ca unele procese cognitive să devină puțin mai lente. Putem avea nevoie de mai mult timp pentru a ne aminti un nume, pentru a găsi un cuvânt sau pentru a învăța informații noi. În mod obișnuit, aceste schimbări sunt discrete și nu afectează mare viața de zi cu zi. De regulă, amintirile mai vechi sunt păstrate mai bine, în timp ce informațiile recente pot fi mai dificil de accesat. Aceste modificări fac parte, în multe situații, din procesul firesc de îmbătrânire și nu indică automat existența unei afecțiuni neurologice”, declară Dr. Alexandra Matei, medic neurolog.
în aceste cazuri, informațiile îți revin după un timp și poți să-ți vezi de viață fără probleme majore.
Cauze ascunse, dar reversibile
Înainte să te gândești la ce e mai rău, stai puțin. Există numeroase cauze medicale care pot fi tratate și care îți afectează memoria. Vorbim despre hipotiroidism, deficit de vitamina B12, anemie, depresie, anxietate sau apnee de somn netratată. Chiar și consumul excesiv de alcool sau stresul pot fi vinovate.
V-ați gândit vreodată că epuizarea te poate face să uiți unde ai parcat mașina?
O evaluare neurologică este esențială pentru a clarifica originea acestor simptome, după cum notează Revistaioana. Lucrurile stau puțin diferit când intervine componenta emoțională. „O perioadă de doliu, o schimbare importantă de viață, pensionarea sau epuizarea cronică pot influența important atenția, concentrarea și capacitatea de dedicare în activitățile de zi cu zi. În aceste situații, multe persoane pot avea impresia că „au o problemă de memorie”, când, de fapt, dificultatea principală ține de disponibilitatea psiho-emoțională din acea perioadă, fără să existe neapărat o afecțiune neurologică. Rolul evaluării neurologice este tocmai acela de a aduce claritate asupra originii acestor simptome cognitive și de a diferenția situațiile care fac parte dintr-un context emoțional sau medical reversibil de cele care necesită investigații suplimentare. În multe cazuri, odată ce cauza este identificată și abordată corespunzător, dificultățile de memorie și concentrare se ameliorează treptat sau pot dispărea, în funcție de intensitatea și durata factorilor care le-au determinat”, adaugă medicul.
Când devine, pe bune, o problemă?
Diferența majoră între uitarea obișnuită și cea care semnalează o boală neurologică este persistența. Dacă problema se agravează în timp și începe să-ți afecteze viața de zi cu zi (autonomia, mai exact), atunci e un semnal de alarmă. Nu-i totuna să uiți un nume și să ai dificultăți repetate în a-ți organiza treburile, a gestiona banii sau a te orienta în locuri pe care le cunoșteai bine.
Dar care sunt semnele clare care ar trebui să te trimită la medic?
Dr. Alexandra Matei explică. „Semnalele care justifică o vizită la medic includ: repetarea acelorași întrebări în cadrul unei conversații, fără ca persoana să își amintească faptul că a primit deja răspunsul (uneori poate părea pentru cei din jur că nu este interesată de subiect sau că nu a fost atentă); pauze frecvente în mijlocul conversațiilor pentru a căuta cuvintele sau înlocuirea acestora cu propoziții ori fraze; retragerea socială și modificările de personalitate (spre exemplu, evită ieșirile din casă, limitează interacțiunile cu alte persoane, reduce telefoanele adresate apropiaților sau durata conversațiilor); dificultate la orientare sau chiar rătăcirea în locuri familiare; neglijarea îngrijirii personale; dificultate în gestionarea banilor sau a medicației; omiterea programărilor prestabilite (programări la medic, întâlniri cu apropiați); confuzia tot mai frecventă cu privire la dată, loc sau persoane cunoscute”.
Până la urmă, întrebarea nu e doar „uiți?”, ci dacă aceste episoade sunt tot mai dese și îți afectează calitatea vieții.
Ce faci dacă recunoști aceste semne
Primul pas este o discuție calmă și plină de empatie cu persoana în cauză. Este important să înțelegi dacă și ea a observat schimbările și să îi oferi sprijin, fără a o critica. Nu de puține ori, cei care se confruntă cu o afecțiune neurologică în stadiu incipient fie nu conștientizează problema, fie o neagă.
Modul în care abordezi subiectul poate face o diferență uriașă.
Pasul următor este o vizită la medicul neurolog. O evaluare de specialitate poate stabili un diagnostic, poate identifica cauze tratabile și poate clarifica situația. Iar medicul vă poate ghida, pe tine și pe familia ta, cu privire la pașii de urmat și opțiunile de gestionare a noii realități. O abordare proactivă transformă îngrijorarea într-un plan de acțiune concret.
